Recrutăm voluntari pentru proiectul Să creștem împreună!

Pentru că educaţia  este foarte importantă în formarea individului am redeschis porţile stagiului de voluntariat în cadrul proiectului „Să creştem împreună, astfel poţi deveni îndrumătorul unui copil ajutându-l să depăşească obstacolele cu care se confruntă pe parcursul procesului de învăţare.

Rolul tău va fi acela de a-l ajuta la efectuarea temelor, de a-i fi alături atunci când întâmpină dificultăţi la anumite materii şi cel mai important, de a-l ajuta să aibă mai multă încredere în forţele proprii.

Programul include vizite săptămânale la copii şi participarea la diverse activități extrașcolare. Noi îţi vom fi alături pe tot parcursul stagiului oferindu-ţi training-uri şi ateliere care te vor ajuta în munca cu copiii, dar şi pentru a te descoperi pe tine şi de a-ţi dezvolta abilităţile de comunicare şi relaţionare.

Dacă îţi doreşti să te implici, să te dezvolţi ajutând un copil să se dezvolte, aşteptam CV-ul tău la adresa de e-mail voluntariat@cys.ro împreună cu motivaţia ta pentru a face parte din proiect sau înscrie-te completând formularul de pe site . Te aşteptăm cu drag!

 

Ai mai jos câteva gânduri de la voluntari care s-au implicat în proiect:

 

Anca Șerbănescu, 49 de ani, casnică, voluntar martie 2015 – iunie 2016

Când faci ceva din plăcere, nu ai așteptări. Tot ce vine, vine pe plus. Adevărat: am avut o mică teamă că nu am să mă descurc, dar copiii m-au învățat pas cu pas cum să merg mai departe.

Bucuria pe care o simt când interacționez cu ei este mai greu de descris în cuvinte, se simte. De aceea, continui să le fac câte o vizită chiar dacă nu mai merg în mod regulat. Îi sfătuiesc pe viitorii voluntari să meargă cu inimă deschisă, fără așteptări și să se bucure de tot ce primesc.

 

Oana Mancu, 24 de ani, programator, voluntar din 2.11. 2015 – prezent

Nu cred că poţi zice că ştii ceva foarte clar până când nu reuşeşti să explici acel lucru unui copil. Am învăţat să simplific şi să tratez cu calm lucrurile complicate şi să abordez lucrurile serioase prin joacă. Este nevoie de timp pentru a a avea rezultate (la o materie) cu un copil. Să iei un copil cu note de 4-5 la o materie şi să-l aduci mai sus nu este o muncă deloc uşoară, dar merită! Acelaș copil poate ca azi să depăşească aşteptările şi mâine să te „dezamăgească”. Este ca un roller coaster.

 

Alina Enea, 29 de ani, economist, voluntar noiembrie 2015 – mai 2016

M-am alăturat proiectului în noiembrie 2015 pentru a-i ajuta pe copii să îşi pregătească temele pentru şcoală. Studiam, ne jucam, împărtăşeam gânduri şi impresii, confidenţe. Am devenit prieteni şi încă ne vizităm. Mi-am propus să fiu alături de ei şi mă simt împlinită că am reuşit să fac asta.  Oricât de mic este gestul pe care îl faci, pentru ei va fi de neimaginat.

 

Vreau să fiu Chef – câștigă un curs de bucătar
Asociația Create Yourself organizează în data de 7 octombrie, în București,  ediția a doua a concursului culinar Vreau să fiu Chef. Competiția este special dedicată pentru 10 tineri, cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani, care doresc să-și transforme pasiunea în profesie, dar nu au suficiente resurse financiare să facă acest pas. Această […]
Descoperă Gastromentorship
🌟 Hai să facem o diferență împreună! 🌟 Te invităm să participi la un eveniment caritabil de mentorat pentru 40 de copii beneficiari ai proiectului nostru „Descoperă – Deschide drumul cunoașterii”. Dacă nu poți veni, contribuie la achiziția unui șorț de bucătărie personalizat, în valoare de 50 de lei și susține un copil să facă […]
Image by Freepik
REPERE pentru copiii instituționalizați
Întotdeauna există situații dificile în viață și alegeri pe care trebuie să le facem, iar pentru copiii instituționalizați acestea pot fi și mai complexe. Este important ca acești copii să aibă un sprijin și un ghid, care să-i ajute să-și găsească repere și să-și depășească dificultățile pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Pentru a veni în […]
Fii Moș Crăciun pentru o zi și descoperă farmecul sărbătorilor dăruind!
Anul acesta sărbătorește Crăciunul într-un mod diferit dăruind cadouri unor copii la care Moș Crăciun nu poate ajunge niciodată! Te invităm să participi la campania noastră Moș Crăciun pentru o zi contribuind prin donații, ajutându-ne să promovăm mesajul nostru sau venind să împachetezi dulciuri, hăinuțe și rechizite școlare alături de noi. Evenimentul nostru este un […]

Susține o cauză nobilă

Orice suma, oricat de mica este binevenita, ajută un copil aflat în dificultate.

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe