Final de 2019 cu bucurie pentru 600 de copii din judeţul Vaslui

Caravana „Fii Moş Crăciun Pentru O Zi” a ajuns în anul 2019 la aproximativ 600 de copii cu daruri care le-au umplut inimile de bucurie în preajma sărbătorilor de iarnă. Acestea au fost  rezultatul sutelor de donaţii primite de la oameni darnici şi al sponsorizărilor în valoare de 27600 lei oferite cu scopul de a-i ajuta pecopii să înfrunte mai uşor zilele geroase – geci, ghete şi căciuli.

În luna decembrie 2019, Asociaţia Create Yourself a organizat cea de-a şasea ediţie a campaniei „Fii Moş Crăciun Pentru O Zi” prin care an de an strânge donaţii pentru copiii din medii defavorizate cu scopul de a le oferi o bucurie în preajma sărbătorilor de iarnă. În perioada 16-20 decembrie 2019, oameni darnici şi companii au contribuit cu donaţii în bani şi sponsorizări, haine şi încălţăminte, jucării, rechizite şcolare şi cărţi, produse iginico-sanitare şi alimente.

Ediţia din acest an a fost de departe cea mai amplă din punct de vedere al donaţiilor, voluntarilor şi numărului de copii la care caravana campaniei a reuşit să ajungă. Zeci de oameni au trecut pragul locaţiei de colectare cu mâinile pline de daruri, iar alţii au contribuit cu donaţii şi sponsorizări în urma cărora au fost strânşi 27600 lei. Toate fondurile au fost folosite pentru a cumpăra cele necesare copiilor pentru o iarnă mai uşoară – 200 perechi de ghete (7588 lei), 235 geci (12320 lei), 230 căciuli (2310 lei) – dar şi alte produse utile – portocale, clementine şi mandarine (1533 lei), dulciuri (3181 lei), periuțe și pastă de dinţi (660lei).

Timp de trei zile, voluntarii campaniei au sortat şi împachetat cadouri pentru cei la care caravana a mers înaintea Crăciunului. Pe 23 decembrie, aproximativ 600 de copii din comunele vasluiene Voinești, Coroiești, Ibănești, Bogdănești, Puiești s-au putut bucura de cadourile pregătite de cei peste 80 de voluntari implicaţi. Echipele de voluntari şi asistenţii sociali au mers din casă în casă şi au înmânat daruri către aproximativ 600 de copii şi alte 99 de pachete cu alimente de bază oferite părinţilor acestora. La finalul zilei, chipurile fericite ale copiilor au fost mulţumirile aduse tuturor celor care au răspuns cu sufletul acestei iniţiative şi au devenit Moş Crăciun pentru o zi.

„Ne aflăm la începutul unui nou an, plini de încredere şi speranţă că va fi un an mai bun pentru toţi. Dacă ne îndreptăm atenţia către persoanele care trăiesc în medii defavorizate, mai binele este aşteptat preponderent din exterior.

În lipsa unor posibilităţi locale, o mare parte dintre oameni l-au gasit, undeva în afara ţării, departe de familie, iar alţii continuă să se confrunte cu sărăcia. Alături de oameni care conştientizează gravitatea situaţiei, contribuim cu resurse care să le vină în ajutor.

Totuşi, resurse nu vor fi la infinit. Cu toate că în anul care tocmai a trecut am avut de unde oferi, mâine ar putea să nu mai fie. Comunităţile defavorizate au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta din interior, iar noi, care încă avem resurse, avem nevoie de înţelepciune să le folosim cu atenție și să le îndreptăm către soluţii sustenabile. Este încrederea şi speranţa mea pentru noul an.”
Declară Ştefan Lăţea, Iniţiatorul campaniei

Website campanie: www.fiimoscraciunpentruozi.ro
Date contact: contact@fiimoscraciunpentruozi.ro| 0741.010.358


Sponsor principal: PEPCO Romania
Perteneri: Asociatia Elite Art Club UNESCO, INTERSPORT Romania, Plastic&Paper Distribution, Asociatia pentru Prevenirea și Combaterea Fraudelor

Vreau să fiu Chef – câștigă un curs de bucătar
Asociația Create Yourself organizează în data de 7 octombrie, în București,  ediția a doua a concursului culinar Vreau să fiu Chef. Competiția este special dedicată pentru 10 tineri, cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani, care doresc să-și transforme pasiunea în profesie, dar nu au suficiente resurse financiare să facă acest pas. Această […]
Descoperă Gastromentorship
🌟 Hai să facem o diferență împreună! 🌟 Te invităm să participi la un eveniment caritabil de mentorat pentru 40 de copii beneficiari ai proiectului nostru „Descoperă – Deschide drumul cunoașterii”. Dacă nu poți veni, contribuie la achiziția unui șorț de bucătărie personalizat, în valoare de 50 de lei și susține un copil să facă […]
Image by Freepik
REPERE pentru copiii instituționalizați
Întotdeauna există situații dificile în viață și alegeri pe care trebuie să le facem, iar pentru copiii instituționalizați acestea pot fi și mai complexe. Este important ca acești copii să aibă un sprijin și un ghid, care să-i ajute să-și găsească repere și să-și depășească dificultățile pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Pentru a veni în […]
Fii Moș Crăciun pentru o zi și descoperă farmecul sărbătorilor dăruind!
Anul acesta sărbătorește Crăciunul într-un mod diferit dăruind cadouri unor copii la care Moș Crăciun nu poate ajunge niciodată! Te invităm să participi la campania noastră Moș Crăciun pentru o zi contribuind prin donații, ajutându-ne să promovăm mesajul nostru sau venind să împachetezi dulciuri, hăinuțe și rechizite școlare alături de noi. Evenimentul nostru este un […]

Susține o cauză nobilă

Orice suma, oricat de mica este binevenita, ajută un copil aflat în dificultate.

Această pagină web folosește cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe