Georgiana-Vilau

Gabriela Georgiana Vilău

A fost o perioadă în care am învăţat că este important să oferim celorlalți ajutorul, prin cunoştinţele pe care le posedăm şi sa ne implicam în acţiuni ce au un rol important în dezvoltarea noastră, atât în plan personal cât şi profesional.

Mai mult decât atât, activităţile desfăşurate cu copiii au însemnat implicare, responsabilitate dar şi crearea unei atmosfere plăcute, de confort, în cadrul căreia fiecare părere a fost ascultată. Astfel, am adus în atenția copiilor faptul că este important să ne ascultăm unii pe ceilalţi, chiar dacă avem opinii diferite.

Ceea ce m-a surprins în mod plăcut a fost atât deschiderea copiilor în stabilirea regulilor ce trebuiau respectate în timpul activităţilor desfăşurate, cât şi receptivitatea acestora în ceea ce priveşte diversificarea metodelor de realizare a temelor. De asemenea, momentele în care copiii îmi cereau să reluăm anumite activităţi, precum jocurile “salata de fructe” sau “ghiceşte animalul”, mi-au dat un sentiment de bucurie.