Anca-Florea_voluntar-Sa-crestem-impreuna-150x150

Anca Florea

M-am înscris în acest proiect cu gândul de a fi utilă, de a da din mine acea parte care încă se simţea nefolosită. Şi bine am făcut! Este o experienţă extraordinară, care începe cu intenţia de a dărui şi continuă cu tine ca fiind unul dintre beneficiari. Acest lucru e posibil pentru că cei cu care se lucrează sunt copii, iar copiii ştiu să dăruiască înapoi înzecit, fără pretenţii mari, fără negocieri, în cel mai natural mod cu putinţă.

Înainte de a le cunoaşte pe cele două fetiţe, Ioana şi Natalia, mi-a fost teamă că nu voi reuşi să relaţionez cu ele aşa cum mi-aş dori. Dar totul a decurs frumos, uşor, de la sine. Încă de la prima întâlnire am realizat că tot ce îşi doresc ele e o inimă deschisă, un prieten care să le privească cu dragoste şi empatie.

Sunt copii care se confruntă cu probleme cu care noi, probabil, ne-am confruntat mult mai târziu sau niciodată. Au nevoie de un îndrumător care să-i ajute, să le ofere încredere în ei înşişi şi, nu în ultimul rând, de un suflet de copil cu care să se joace şi să râdă. Fiecare dintre noi le poate dărui acel cuvânt magic şi acea îmbrăţişare care să le spună că nu sunt singuri.