Anamaria-Suciu

Anamaria Suciu

Mi-am dorit foarte mult să mă implic în proiectul „Să creştem împreună!” de când am aflat despre el. Am participat cu mult entuziasm la training, unde am întâlnit oameni dedicaţi şi interesanţi deopotrivă şi am petrecut timp de calitate. Am exersat metode de educaţie nonformală şi apoi am stabilit prima întâlnire.

Cu multe emoţii m-am îndreptat către adresă şi am fost întâmpinată de o doamnă şi de un elev timid, dar foarte vesel, pe nume Lucian. Abia dupa câteva întâlniri am stabilit o relaţie deschisă, bazată pe încredere. Tot atât a durat până când au solicitat şi colegii lui de apartament să participe la orele de matematică.

Am avut ocazia să lucrez cu nişte copii extraordinari, veseli, foarte deschişi, care m-au tratat ca pe o adevărată prietenă. Toată perioada a fost o experienţă specială pentru mine, m-a făcut să mă simt nu numai utilă, ci şi apreciată. In acelasi timp, am descoperit o parte a societăţii româneşti total necunoscută până atunci.

Îmi pare foarte bine că am ales să mă implic în acest proiect şi aş încuraja pe oricine să se implice în proiecte dedicate tinerilor din apartamente sociale, tinerilor mai puţin favorizaţi, dar de cele mai multe ori cu un potenţial imens şi cu un optimism debordant.